Linia de cale ferată construită de ruși prin teritoriile anexate ilegal din Ucraina a început să fie folosită. Imagini cu primul tren care pleacă din portul Mariupol au fost publicate pe rețelele sociale. Calea ferată ar trebui să fie o aleternativă pentru aprovizionarea trupelor Kremlinului în cazul în care podul Kerci, care leagă Rusia de peninsula ocupată Crimeea, ar fi distrus de ucraineni. O primă garnitură de tren a fost…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Preotul Constantin Olariu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei, a declarat că Unirea Basarabiei cu România se face prin biserică și ea este deja începută. Potrivit lui, nu trebuie să ne fie rușine de faptul că suntem români, ci să…
Președintele R.Moldova, Maia Sandu, rămâne fără unul dintre cei mai apropiați consilieri. Este vorba despre Veaceslav Negruța, consilier prezidențial în domeniul economic. Decretul din 26 aprilie privind eliberarea din funcție a lui Negruța a fost publicat în ediția de azi…
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a întreprins o vizită în raionul Hâncești. În cadrul vizitei de lucru, șeful legislativului a vizitat mai multe proiecte implementate cu suportul financiar al statului, precum și o afacere care a beneficiat de granturi. Șeful legislativului…
Berlinul a acuzat vineri hackerii ruși susținuți de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” asupra unor membri ai Partidului Social-Democrat din Germania și a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecințe. „Astăzi putem spune fără dubiu că putem atribui…
Procesul de menținere și modernizare a infrastructurii rutiere din municipiului Chișinău trece la o nouă etapă. Despre acest lucru a informat astăzi, 3 mai, Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, care, în acest sens, a declarat că, municipalitatea va continua…
Ministrul de Externe britanic David Cameron a declarat în timpul vizitei făcute joi la Kiev că Ucraina se apără „cu înverșunare” împotriva invaziei ilegale a Rusiei și că „nu poate face față singură”. În acest context, el a spus că…
Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei, Irina Vlah, președintele Platformei “Moldova”, a transmis un mesaj ferm de susținere pentru jurnaliștii moldoveni și a condamnat acțiunile pe care le-a caracterizat drept atacuri la adresa libertății presei în țară. “Stimați…
Ștefan Gligor, liderul Partidului Schimbării, a depus declarația de avere și interese personale pentru anul 2023 la data-limită, 30 aprilie Acesta „a uitat” însă să-și declare cele patru bunuri imobile pe care le deține. „E tot ok la mine, și…