Politicieni
Secretarul executiv al PSRM: Dosarul privind „finanțarea PSRM” a fost reluat pentru a șantaja formațiunea
 20 Ianuarie 2020 16:20  2593
Secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, a declarat că dosarul privind „finanțarea PSRM”, a fost pornită încă acum patru ani de către fostul regim pentru a șantaja PSRM.

Anunțul a fost făcut în contextul declarațiilor de astăzi ale Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, potrivit cărora, dosarul cu privire la „finanțarea PSRM”, a fost reluată de conducerea Procuraturii Anticorupție (PA) doar sub presiuni majore politice realizate prin intermediul presei, în lunile noiembrie-decembrie 2019. Stoianoglo a mai anunțat că în acest dosar sunt admise grave abateri în activităţile procesuale. Potrivit procurorului, aceste încălcări au fost comise cu bună știință de fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

Vlad Bătrîncea susține că fostul regim nu a reușit să șantajeze formațiunea din care face parte „din simplul motiv că toate acțiunile socialiștilor au fost și sunt legale”.

„Dosarul a fost relansat de către Viorel Morari, pe care presa l-a numit în ultimii ani procurorul lui Plahotniuc. Cel mai probabil, a fost lansat din nou acest subiect ca linie de victimizare pentru Morari, care este vizat într-un dosar penal”, susține secretarul executiv al PSRM.

Potrivit deputatului, Procuratura Generală trebuie să facă lumină în acest caz, iar cei mai interesați în clarificarea definitivă a acestui subiect sunt anume membrii PSRM.

Secretarul executiv al PSRM mai constată că formațiunea din care face parte, dar și Președinția și Guvernul, au devenit ținte ale unor atacuri concertate din partea presei de opoziție.

„Înțelegem caracterul de comandă al acestor materiale denigratoare, dar care nu au niciun substrat factologic real”, a comentat Bătrîncea. 

Secretarul executiv al PSRM a îndemnat presa la corectitudine și să renunțe la campaniile de manipulare.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Susțineți coaliția de guvernare ACUM-PSRM?
Nu - 53.21%
Da - 46.79%