Politicieni
Igor Dodon a reprogramat vizita lui Vladimir Putin la Chișinău. Vezi când va avea loc
 23 Noiembrie 2017 10:00  3736
Președintele Igor Dodon susține că actualul lider de la Kremlin, Vladimir Putin, ar putea veni într-o vizită la Chișinău, însă nu în 2018, așa cum spera anterior, ci în 2019. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei discuții online pe care el a purtat-o cu utilizatorii rețelei de socializare rusești Odnoklasniki, transmite Infotag.

Igor Dodon a făcut referire la alegerile din Rusia de anul viitor, lăsând să se înțeleagă că Vladimir Putin își va păstra fotoliul de președinte, la fel cum s-a referit și la parlamentarele din 2018 din Republica Moldova.

„L-am invitat pe președintele Rusiei să vină la Chișinău. Am vorbit despre aceasta. Anul viitor, în Rusia vor fi alegeri. Sper și sunt încrezător că totul va fi bine acolo, în ciuda provocărilor și dorinței unora de a destabiliza situația. După alegerile din martie ale președintelui rus începe campania electorală în Moldova. Cred că, la modul real, Vladimir Putin ar putea veni în 2019. Sper că acest lucru va fi deja legat de rezolvarea unor probleme globale concrete. Poate va fi vorba de problema transnistreană", a spus Dodon.

El a mai spus că, până la sfârșitul anului 2018, se așteaptă vizita în Republica Moldova a zeci de deputați ai Dumei de Stat.

De asemenea, Igor Dodon i-a adresat o invitație și Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril.

În timpul altui dialog în direct cu utilizatorii Odnoklassniki, pe 25 iulie, Igor Dodon a spus că Vladimir Putin ar putea veni la Chișinău în 2018.

„Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, de mult nu a fost în Moldova. Îmi pare că ultima dată el a fost în vizită în anul 2008, pe când era prim-ministru, iar eu era viceprim-ministru. Sper că în anul viitor Vladimir Putin va veni în vizită de lucru sau în vizită oficială în Moldova", a spus atunci Dodon.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Susțineți coaliția de guvernare ACUM-PSRM?
Nu - 53.21%
Da - 46.79%