Guvern
Tot mai aproape! Rata de implementare a Acordului de Asociere este de 73%
 2 Noiembrie 2017 09:30  3191
În primii trei ani de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova a realizat 73% din acțiunile planificate.

Totodată, rata de armonizare a legislației este de 34%. Datele au fost prezentate de către viceministra afacerilor externe și integrări europene, Daniela Morari, în cadrul audierilor publice, organizate de către Comisia politică externă și integrare europeană, transmite IPN.

În prima jumătate a anului curent, din numărul total de acțiuni planificate, s-a reușit realizarea a 68% din acestea. Rata este mai mică, comparativ cu așteptările, însă multe dintre acțiuni au fost planificate din start pentru ultimele luni ale anului curent.

Daniela Morari a mai spus că pe parcursul acestui an s-a reușit negocierea noii Agende de Asociere, care reprezintă documentul politic privind setarea priorităților din Acordul de Asociere pentru următorii trei ani. Pe parcursul acestei luni urmează să fie inițiat procesul de actualizare a Planului național de implementare a Acordului de Asociere pentru a introduce prevederile noii Agende de Asociere, dar și modificările care au survenit odată cu reformarea Guvernului.

Acordul de Asociere cu UE a fost semnat în iunie 2014 și a intrat provizoriu în vigoare în septembrie 2014. Aplicarea pe deplin a survenit în iulie 2016.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Susțineți coaliția de guvernare ACUM-PSRM?
Nu - 53.21%
Da - 46.79%