Experți
EDITORIAL // La APCE Maia Sandu a făcut exerciții de narcisism
 22 Aprilie 2021 16:30  4050
La nici patru luni de mandat Maia Sandu este luată de valul narcisismului, iar discursul acesteia în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei constituie o ilustrație elocventă. Cuvântarea a fost centrată pe ideea pătrunsă de fudulie că anume ea a fost aleasă Președinte al unui stat precum Republica Moldova.

În mod normal, orice lider politic își axează discursul într-un for internațional pe o idee ce evocă starea de lucruri la un moment dat sau prioritățile de care este preocupat statul pe care îl reprezintă. Maia Sandu însă a ținut neapărat să le spună tuturor europenilor că cetățenii moldoveni s-au unit exclusiv în vederea realizării unor scopuri ale căror întruchipare este ea însăși. Nici mai mult, dar nici mai puțin. În istoria recentă a statelor democratice nu s-a văzut așa ceva. Poate doar în dictaturile sud-americane sau cele africane.

Ca fapt divers, amintim că în turul doi al alegerilor prezidențiale, unde votul a fost conjunctural, Maia Sandu a fost votată de mai puțin de o pătrime din numărul total al cetățenilor, iar în turul întâi, unde votul a fost reprezentativ și concludent, Maia Sandu a luat a șaptea (!) parte. Prin urmare, Maia Sandu de departe nu reprezintă înfățișarea unității cetățenilor moldoveni.

Mai important de punctat însă este faptul că fandoselile Maiei Sandu prin diverse vizite în afara țării nu au nimic comun cu viața reală a oamenilor. Ele maschează de fapt problemele grave create anume de Maia Sandu prin provocarea blocajului instituțional. Iar problemele se vor perpetua și se vor adânci pentru că un guvern în urma alegerilor anticipate nu va fi posibil de învestit mai devreme de cel puțin jumătate de an și aceasta va înseamna lipsa investițiilor, lipsa proiectelor de dezvoltare, lipsa politicilor coerente în domeniile de bază ale economiei.

În altă ordine de idei, merită menționat că prestația Maiei Sandu s-a întâmplat în fața unei săli aproape pustii, aspect ce denotă dezinteresul pentru persoana acesteia. Totuși, ar fi util ca partidele din Republica Moldova care au afilieri pe linia ideologică europeană să comunice cu partenerii lor în asemenea foruri astfel încât monopolul unor persoane care acționează doar în interesul Maiei Sandu și al partidului dânsei să fie eliminat.

 

 

Autor:  Vitali Catană Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
După creșterea numărului de infecții noi cu coronavirus, trebuie restabilite măsurile de carantină?
Da - 69.77%
Nu - 30.23%
Nu știu - 0%