Guvern
Prim-ministrul Ion Chicu a participat la ședința plenară a șefilor de Guverne ale statelor membre GUAM
 13 Decembrie 2019 16:00  3227
Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan și Republica Moldova, țări-membre ale GUAM caută soluții pentru identificarea căilor de simplificare a circulației oamenilor și a mărfurilor în spațiul GUAM. Subiectul a fost discutat la ședința plenară a șefilor Guvernelor statelor membre GUAM, la care a participat și premierul Ion Chicu.

„Salut abordarea pragmatică lansată de domnul Prim-ministru Honcharuk. Cred că e nevoie de mai multe obiective concret formulate. Suntem gata să lucrăm și să comunicăm intens. Obiectivul creării unei zone de comerț liber este unul spre care merită să ne mișcăm și credem că toate statele vor avea de câștigat”, adeclarat Ion Chicu.

În cadrul reuniunii, administrațiile vamale ale statelor membre GUAM au semnat două protocoale de intenție: unul cu privire la funcționarea și recunoașterea reciprocă a operatorilor economici autorizați; altul cu privire la autorizarea tehnologiilor blockchain în procesul de verificare a certificatelor de origine a mărfurilor care traversează frontierele statelor GUAM.

GUAM este o inițiativă regională din patru state: Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan și Republica Moldova. Organizația promovează dezvoltarea cooperării între cele patru state pentru întărirea stabilităţii şi securităţii în Europa.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Susțineți coaliția de guvernare ACUM-PSRM?
Nu - 53.21%
Da - 46.79%