Guvern
Premierul Ion Chicu s-a văzut la Moscova cu şeful Gazprom
 20 Noiembrie 2019 15:00  3364
Prim-ministrul Ion Chicu, aflat într-o vizită la Moscova, a avut o întrevedere cu preşedintele Consiliului de Administraţie al Gazprom, Alexei Miller. Părţile au discutat despre alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor din Republica Moldova, achitările pentru gazele consumate, dar şi implementarea pachetului energetic III.

Potivit comunicatului, Alexei Miller a menţionat că în prezent „Moldovagaz” achită consumul curent în măsură deplină.

Preşedintele „Gazprom” a descris scenariile tehnice existente de furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova, inclusiv prin România şi Bulgaria, şi a menţionat că acestea pot asigura necesităţile naţionale.

În comunicat se mai menţionează că premierul Chicu a precizat că nu va admite creşterea tarifelor pentru gazele naturale şi a mulţumit „pentru deschiderea în negocierea condiţiilor de furnizare”.

„În finalul discuţiei, părţile au convenit să fie realizate un set de măsuri, care să asigure furnizarea continuă a gazelor consumatorilor din RM”, se precizează în comunicat, însă fără prea multe detalii la acest subiect.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Susțineți coaliția de guvernare ACUM-PSRM?
Nu - 53.21%
Da - 46.79%