Politicieni
Un vicepreședinte al Platformei DA demisionează din funcție și se retrage din politică
 16 Septembrie 2019 16:00  3300
Vice-preşedintele PPDA Stanislav Pavlovschi anunţă că a demisionat din această funcţie şi că s-a retras din partid, dar şi din politică, în general. Acesta spune că a luat această decizie, întrucât misiunea sa a fost îndeplinită.

„Activând în calitate de procuror şi judecător, de a lungul a mai multor ani eu am fost o persoană absolut apolitică. M-am angajat în această activitate în anul 2015, devenind unul dintre fondatorii Platformei Demnitate şi Adevăr la propunerea domnului Andrei Năstase. Fiind, după convingeri, un democrat şi pro-european, eu nu am mai putut tolera situaţia care s-a creat la etapa ceea în ţara noastră: uzurparea puterii de stat, călcarea în picioare a drepturilor omului, dezmăţ nemaipomenit în justiţia naţională şi, ca urmare, corupţia endemică. Fiind un jurist cu o vastă experienţă, specialist în protecţia drepturilor omului şi în lupta contra corupţiei, am decis şi eu să îmi pun umărul în procesul de întoarcere tării la normalitate.

În faţa mea, eu mi-am pus trei sarcini de bază: debarcarea pe calea prevăzută de Constituţie a regimului uzurpator, promovarea tineretului în poziţii cheie în stat şi reformarea profundă a sistemului de drept din Republica Moldova. Acum toate trei obiective sunt realizate şi eu, sincer şi nesilit de mine, consider că misiunea mea în sfera politicului este îndeplinită.

Prin urmare, eu am decis să mă retrag din activitatea politică. Voi continua să activez într-o capacitate mai specifică mie, ca jurist, ca avocat, ca specialist în domeniul protecţiei drepturilor omului şi ca activist civic”, spune Pavlovschi.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Susțineți coaliția de guvernare ACUM-PSRM?
Nu - 53.21%
Da - 46.79%