Politicieni
Vlad Batrîncea a criticat căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex: „Acest lucru trebuie oprit”
 12 Octombrie 2018 10:00  2738
 Deputatul socialist, Vlad Batrîncea, a criticat rezoluţia în sprijinul legalizarii căsătoriilor dintre persoanele de acelaşi sex, în ţările-membre ale Consiliului Europei. Dânsul a menționat faptul că dacă aceste idei și acțiuni nu vor fi stopate, peste 50 de ani Europa ar putea să dispară.

„În țara mea, în Republica Moldova, Constituția stipulează clar, că o căsătorie înseamnă o uniune dintre bărbat și femeie. Respectiv, autorii acestei rezoluții ne spun despre modificarea Constituției.

 

În Moldova a avut loc Congresul Mondial al Familiei la care au participat aproximativ 130 de țări. Aceste sunt valorile noastre, iar astăzi în Consiliul Europei țara noastră riscă să ajungă într-o situație foarte delicată, deoarece noi suntem obligați să respectăm Constituția”, a menționat Batrîncea în cadrul ședinței.

În acest sens, dânsul a declarat că acest raport poartă un caracter unilateral, fără a oferi răspunsuri la multe întrebări.

 

„Credem că a venit momentul să oprim acest atac împotriva institutului familiei tradiționale. Noi observăm situația demografică în Europa. Acest lucru trebuie oprit. De altfel, peste 50 de ani Europa va dispărea”, a concluzionat Batrîncea.

 

De menționat că delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de toamnă a APCE. Reuniunea are loc la Strasbourg, în perioada 8-12 octombrie.

 

Din componența delegației conduse de Marian Lupu, șeful delegației naționale la APCE, fac parte Vicepreședintele Parlamentului Valeriu Ghilețchi, deputații Inna Șupac, Ion Apostol și Vlad Batrîncea.

Autor:  Neagu Anna-Maria Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%