Politicieni
Șeful CEC explică refuzul de înregistrare a grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului anti-mixt: Au fost încălcate prevederi legale ce țin de procedură
 12 Ianuarie 2018 20:09  3390
Președintele Comisiei Electorale Centrale a făcut o trecere în revistă a principalelor nereguli depistate în setul de documente, depus de grupul de inițiativă pentru organizarea referendumului de anulare a votului mixt. Alina Russu a declarat pentru presă, după ședința Comisiei 

Electorale Centrale, că s-a decis respingerea înregistrării grupului de inițiativă din cauza încălcării mai multor prevederi legale ce țin de procedură.
”Au fost mai multe vicii în ceea ce vizează participanții la adunare constituantă și de asemenea a fost indicat eronat numărul de voturi pentru subiectul propus pentru vot și, mai cu seamă, pentru proiectul de lege cu privire la abrogarea legii 154. Ori textul proiectului de lege adoptat de adunarea constituantă nu corespunde cu textul proiectului de lege depus de către reprezentanții biroului executiv al grupului de inițiativă la CEC.
Și mai este un aspect care nu trebuie de neglijat – grupul de inițiativă nu a venit cu o soluție vizavi de efectele abrogării acestei legi cu privire la modificarea Codului Electoral, astfel creând un vid legislativ”, a spus președintele CEC.

Autor:  Svetlana Năstase Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%